
director economic
2 weeks ago
CASA DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN organizează un concurs pentru ocuparea postului de DIRECTOR ECONOMIC.
Conditii specifice pentru ocuparea postului:
a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, preferabil in domeniul finante-banci – studiile post-universitare reprezinta un avantaj.
b) vechime de minimum 10 ani într-o institutie financiara bancara sau non-bancara.
c) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România
d) are capacitate deplină de exerciţiu.
e) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Obiectivele principale ale postului:
- administreaza activitatea curenta, zilnica a CASEI DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN, din pozitia de conducator al acesteia, fiind responsabil in aceeasi masura pentru vanzari, operatiuni, creditare, managementul riscului si a resurselor umane.
- contribuie la elaborarea si implementerea strategiei respectiv la realizarea bugetului aprobat de catre Consiliul de Administratie.
- contribuie si este responsabil de pregatirea continua a subordonatilor.
- este responsabil de cresterea numarului de clienti activi, a volumului creditelor si a calitatii acestora.
- organizeaza, conduce si raspunde de întreaga activitate a CASEI DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN ce i-a fost încredintata de catre Consiliul de Administratie, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instructiunile si hotararile acestuia.
Curriculum vitae format EuroPass, cu date de contact valide (telefon si email), vor fi depuse pe adresa de email specificata pe pagina de internet a institutiei, pana la data de , ora 15:00.
Detalii anunt- post
DIRECTOR ECONOMIC
- tip oferta
Full time
- educatie
studii postuniversitare
- loc
Cluj-Napoca, Cluj
-
Senior Engineering Manager
2 weeks ago
Cluj-Napoca, Cluj, Romania Flutter Entertainment Full time €80,000 - €100,000 per yearSenior Engineering Manager - Flutter UKI, HybridLead Software Delivery ManagerAbout Betfair Romania Development:Betfair Romania Development is the largest technology hub of Flutter Entertainment, with over 2,000 people powering the world's leading sports betting and iGaming brands. Exciting, immersive and safe experiences are delivered to over 18 million...